Termene registrul agricol al Comunei Întregalde.

Termenele la care persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare datele pentru înscrierea în registrul agricol sunt următoarele:

a)între 5 ianuarie şi ultima zi lucrătoare a lunii februarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosinţă, clădirile şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică, maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură şi silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi, a morţii sau a sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri;

b)între 1 şi ultima zi lucrătoare a lunii mai, pentru datele privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respectiv;

c)persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date, pentru a fi înscrise în registrul agricol, şi în afara termenelor prevăzute la lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la apariţia oricărei modificări.

         În cazul în care persoanele fizice sau cele juridice nu fac declaraţiile la termenele prevăzute la alin. (1), se consideră că nu au intervenit niciun fel de modificări, fapt pentru care în registrul agricol se reportează din oficiu datele din anul precedent, cu menţiunea «report din oficiu» la rubrica «semnătura declarantului».

 Descarca model declaratie

                                                           Secretar General al Comunei,

                                                                           Mușat Eugenia

Skip to content